Tuesday, June 02, 2009

Pelerinaj suprarealist

Doamnelor si domnilor, va prezint ultima mea
nazbataie artistica!

"Pelerinaj suprarealist"...puteam sa-i spun si "Les jeux sont fait, rien ne va plus!"...

Astazi m-a intrebat cineva daca exista vreo carte despre lucrarile mele si despre mine. M-a flatat, desigur, intrebarea...asa cum m-a flatat acum multi ani de zile indiferenta pe care mi-o acordau vizitatorii unei expozitii personale avute la Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti. Ma intrebau toti unde e "maestru", vroiau sa-l intalneasca, sa-i puna intrebari, sa-i pipaie barba lunga si alba...sa-l ajute sa treaca strada. Nu credea nimeni ca cel ce pictase lucrarile avea doar 20 si ceva de ani...

OK, gata cu "modestia"! Iata lucrarea:



...aaa, mi-am adus aminte ceva, un detaliu. La expozitia respectiva, de la GAMB, am avut "curajul" sa-l invit pe domnul Liiceanu sa spuna cateva cuvinte la vernisaj. L-am intalnit la Targul de carte de la TNB- Artexpo...A avut o reactie care m-a lasat perplex. Aproape urland mi-a zis: "Cum iti permiti asa ceva! Eu nu sunt critic de arta...eu sunt scriitor...etc, etc" Eu, de fapt, nu vroiam opinia unui critic de arta...vroiam opinia unui om care poate citi povestile din lucrarile mele. Si uite asa, am ramas "necitit- nepovestit" de domnul Liiceanu!...

Sunday, May 24, 2009

Timisoara- anno domini 2500



Am fost astazi in Piata Unirii si privind contrastul dintre "bijuteriile" arhitectonice create sub imperiul austro-ungar si cele din "regimul de trista amintire" mi-a venit ideea acestui montaj.

Dilema artistica

Zilele acestea am terminat doua lucrari noi, dupa cateva saptamani de lucru...trei, mai precis. De fapt lucrez in paralel la 7 lucrari pe care le puteti vedea aici.



Prima lucrare, "Sextet suprarealist", e putin mai complicata. Multi clienti m-au rugat sa le spun "povestea" din spatele compozitiei. E un lucru destul de greu sa explici ca uneori artistul lucreaza dupa un dicteu ce vine de undeva din adancul sufletului. Schita lucrarii am facut-o, in linii mari, in cateva minute. Bineinteles, am lucrari concepute pe o idee clara, care transmit un mesaj direct...prin simboluri destul de lizibile pentru oricine. La aceasta lucrare mi-e greu sa spun de ce am facut personajele intr-un mod sau altul, de ce ele sunt acolo.



La cea de-a doua lucrare am o dilema...lucrarea se numeste "Confesiune suprarealista"...am incercat sa ilustrez confesiunea unei femei pline de pacate, in fata un preot destul de ciudat...un preot pagan. Decorul compozitiei este reprezentat de un interior de biserica pe peretii careia apar doi sfinti intorsi cu spatele. Pana aici nimic ciudat...problema e ca, in schita mea originala am "inzestrat" femeia cu mai multe organe sexuale si vreo trei perechi de sani. Se intelege de ce!...de aceea am si subliniat "femeie plina de pacate". Am mai acoperit trei organe si am lasat doar doua vizibile. Si m-am apucat de lucru. A iesit destul de frumos...am lucrat in detaliu, cu migala, la partile acelea care necesita intotdeauna o mare atentie din partea barbatilor... :D



Acum, nu stiu daca cineva, un familist- sa zicem, imi va cumpara lucrarea si o va pune in dormitor...sau, o voi putea expune intr-un spatiu public!? In arta se cunosc obscenitati mult mai mari, a se vedea aici lucrarea lui Coubert expusa la Musee d'Orsay! Acum exista multi artisti care reusesc sa iasa din marea patura artistica expunandu-si obscenitatile...dar, ce este obscen la urma urmei?! Exista un top 10 al obscenitatilor, un top care sa nu fie legat de morala, religie, cultura, nationalitate?!

Sa acopar cu un voal si partea stanga a lucrarii!? Chiar daca o sa o acopar, am scanat "versiunea necenzurata" a lucrarii...:D

Friday, May 08, 2009

Marc Levy, "Prietenii mei, iubirile mele"



Daca cineva poate citi o carte in doua ore asta poate insemna ca ea a putut fi scrisa in patru ore! Si am un fel de presentiment ca ea a fost scrisa direct pentru a fi ecranizata. E un "script" de film!...felul cum sunt intercalate scenele, felul cum se intrepatrund scenele si cum se face prim-planul, zoom-ul. Exista scenografie, atmosfera si exista cateva personaje bine definite, fara pretentiile unor caractere extraordinare care se pot califica pentru Oscar.
Pentru ca locul de desfasurare al actiunii este langa Notting Hill mi-am amintit de filmul cu acelasi nume...pentru cine l-a vazut cartea pare un remake. Aceeasi atmosfera boema, aceleasi stradute, aceleasi mici librarii. Nu am fost niciodata in Anglia dar as fi surprins sa nu gasesc cate o librarie pe fiecare strada! Acum chiar ma intrebam daca nu Marc Levy a scris scenariul filmului...:)
Referitor la sentimentul de "script cinematografic".... am sesizat "reclamele" si "sponsorii"...:) De ce de fiecare data cand este pomenita masina lui Antoine se spune: "...masina Austin Healey disparu la capatul fundaturii...", "...masina Austin Healey o lua pe Queen's Gate...", "...stergatoarele de parbriz ale Austinului indepartau...."! Asta chiar m-a distrat! Imi imaginam un roman scris de un roman si care ar fi trebuit sa sune astfel: "...masina Dacia 1310 disparu brusc la capatul fundaturii intr-un nor de fum ...", "...Dacia 1310 o lua pe Queen's Gate ocolind cariile asfaltului proaspat turnat...", "...stergatoarele de parbriz ale Daciei indepartau poticnindu-se stratul gros de praf depus in timpul noptii...."!
Nu-i asa ca suna haios!...pentru noi. Pentru un englez poate sa fie un roman de aventuri foarte bun!
Totul tine de reteta!...cartea e clar scrisa dupa o reteta...nu am citit celelalte carti ale lui Marc Levy dar le banuiesc. Reteta e urmatoarea: se definesc cateva personaje, se stabilesc relatiile initiale si cele finale dintre ele (regula e sa fie de varste diferite, altfel un anumit grup de varsta nu e inclus in target si nu da gust bun prajiturii) Apoi personajele se amesteca, se pun condimente diferite (putina cearta, putina suparare, putin sex- o coapsa, un san gol, putin romantism- un trandafir, un pic de moarte- dar nu multa ca strica, apoi iarasi iubire si speranta...)
The English Pie is ready! Sau o fi sufleu...Fasssss!!!

Sunday, March 15, 2009

...să mai hoinărim prin această clipă...




Hai să mai hoinărim prin această clipă,
e atâta poezie între noi, e atâta mister.
Tu esti atât de frumoasă în visele mele,
eu sunt atât de frumos în visele tale.
Hai să vedem până unde putem întinde cuvintele
ca să se poată săruta între ele.
Hai să vedem câte ploi ar trebui să cadă peste noi
până vom fi siguri că apele lor sunt limpezi.
Crezi că vei putea răbda să nu stii locul
unde eu as putea să cad din vis?
Crezi că eu voi putea răbda să nu stiu când
Tu vei putea să cazi din vis?

Esti atât de frumoasă în visele mele,
sunt atât de frumos în visele tale!
Hai să nu ne trădăm visele, să le lăsăm...
să viseze...


Thursday, March 12, 2009

“Lupul de stepa”




       Din ianuarie sunt "mandrul membru" al unui club de lectura initiat de Zully. Eu, singurul barbat din harem, impreuna cu alte 12 doamne si domnisoare, pe care nu le cunosc personal dar care se pare ca ma cunosc prea bine.... pentru ca imi trimit in fiecare luna cate o carte buna. Pe care o citesc si o pasez mai departe insotita de comentariul meu.
       Luna trecuta a trebuit sa citesc “Lupul de stepa” a lui Hermann Hesse. Iata, mai jos, comentariul meu...desi lectura cartii a ramas doar pe jumatate. Promit insa ca o voi cumpara cat mai repede impreuna cu o culegere de povestiri ale lui Hesse nou aparuta.


      "Fiecare carte isi are timpul ei...daca nu e citita atunci cand trebuie, in momentul vietii tale cand ai nevoie de ea atunci mai bine renunti. Daca as fi citit cartea asta acum 20 de ani ar fi rezonat altfel cu “singuratatile” mele. Era perioada in care confesiunile singuratati altora “ma ungeau” la suflet. Savuram “Un om sfarsit” a lui Papini, cinismul trist a lui Cioran, limitele supraomului lui Nietzsche si “Raport catre El Greco” a lui Kazantzakis... M-au ajutat sa ma inteleg, raportandu-ma la altii.
      Din pacate un am reusit sa termin de citit intreaga carte, am ajuns doar pe la pagina 86 dar cu siguranta o sa mi-o cumpar de undeva. Sunt sigur ca o sa revina timpul cand o sa am nevoie sa ma “oglindesc” in ea. Din paginile citite pana acum am putut sa ma identific pe deantregul cu personajul principal si cu unele din sentimentele lui. In cazul meu, diferenta ar fi ca nu imi place sa traiesc intr-o stare burgheza, prefer sa fiu “Lupul in stepa”…
      As fi citit cartea cu creionul in mana, facand sublinieri si observatii dar lipsa concentrarii doar asupra ei m-a facut sa renunt…Adevarul este ca am citit pagini intregi de mai multe ori, in fiecare zi incarcand sa imi aduc aminte daca citisem randurile respective. E greu sa citesti cartea aceasta cand ai un program de care trebuie sa tii cont...nu e o carte de citit in troleibuz…, e o carte care necesita o atmosfera linistita…numai tu si cartea, rupt de orice interferenta. O carte de citit intr-o chilie, intr-o padure. Eu asa am simtit!
     Apropo de parfumul acestui caiet...cartea asta ar trebui sa miroase a stepa, a singuratate.
     Cum miroase singuratatea stepei, oare?"
---------------------------------------------------------------------------------
     Daca doriti sa cititi un comentariu mai amanuntit, facut de altcineva, cititi aici

Wednesday, March 04, 2009

Coloured Poems



Am fost placut surprins sa aflu ca exista oameni care scriu poeme inspirate de lucrarile mele...poeme foarte bune.
De fapt, am spus-o si eu undeva, fiecare cauta sa isi gaseasca o modalitate artistica proprie de exprimare a sufletului lor. Cei care se pricep la cuvinte, folosesc cuvintele; cei care "vad" culoarea- folosesc culoarea; cei care "aud" muzica- folosesc sunetul. Metode diferite in serviciul aceluiasi scop!

----------------------------------------

un geam plesnit o imagine zgîriată amintiri înghesuite în baloane de
aer toate vin asteaptă în liniştea unei rame o broderie
acvatică în care germenul lumii încă nu s-a instalat
visez locul din care tocmai am ieşit
aerul e tot mai greu îmi înfăşoară mîinile şi picioarele
mă trece prin clepsidră umplu cînd un corp cînd altul într-o parte stau culcată
în iarbă visez locul din care tocmai am ieşit în cealaltă ferestrele sunt
date cu
ruj şi foarte strînse
nici una nu se deschide pentru mine
vine noaptea umbrela face semne discrete de plecare mai stăm?
trece un pescăruş aici prin cea mai înaltă clădire şi taie toate
legăturile dintre noi sunt vie armurierul ne umple de găuri
blugii tăi seamănă cu arcul de triumf regina zice nu liniile metroului
seamănă cu arcul de triumf
număr în gînd persoanele care trec sar într-un picior cînt
pe a zecea o s-o întreb ceva toate lucrurile strălucesc cu al zecelea am
să flirtez puţin
mai repede mai repede scara din palat se răsuceşte în tunelul orange
în mişcarea din tunelul orange
feţele oamenilor se lungesc trăsăturile se dizolvă plutesc la suprafaţă
ies din cînd în cînd la-ntîmplare desenînd nasuri turtite pe sticlă
mîini
învălmăşeală de corpuri sub gheaţă aer lichid le- înfăşoară strîns

Ioana Geacar
----------------------------------------

amintirile coboară pe scări de vis
lângă regina de roşu
bufonii adună sunetele de cristal
în nostalgia diurnă...

Marina Nicolaev
----------------------------------------

erai un mecanism cu arc
pe masa mea de lucru
ascultam cum desenai tetraedrii
furtul pur al unei scene de bal
cu ofiţeri cadrilaţi în exerciţiul funcţiunii
serviţi de bună seamă
docilul mecanic al doamnelor din
patul de la mansardă
plictisite de lipsa mea perenă
perforate de pistolul lipit la tâmplă
cand te rugam ..apasă
dar tu ştergeai praful unor nepăsari
cu şomoiogul întamplărilor abjecte
trecutul meu, nici nu începuse..

Adrian Graunfels
----------------------------------------

toată lumea coboară
toate speciile şi specimenele
treptele se fixează în carnea mea cum cuiele în palmele Lui
cum vorbele în creierul bigoţilor - rugile rugurile rudele trudele crudele ah!
toată lumea coboară
se scurge pe trepte treptat
acesta e jocul:
lăsaţi-i să vină la mine aici este adevărul
el este totdeuna jos jos jos
sprijinit în cârje - martorul ocular a auzit totul şi tace!
ce sărbătoare ce sărbătoare regatele moarte, iubito, regatele
vin să ne mângâie sufletele - memoria chiar ia forma vasului şi vasul
se sparge când toată lumea coboară coboară coboară
lumea coboară în sine
înăuntru e cald şi întuneric nimic nu se vede doar sentimentele circulă libere
ne înlănţuiesc
da - jos; da - jos; da - jos = coboară

Florin Dochia
----------------------------------------

Aceste poeme au fost publicate pe www.OMNIGRAPHIES.com

Poemele genereaza tablouri, tablourile genereaza poeme....
As fi foarte bucuros sa stiu cate poeme poate contine aceasta lucrare. Cine incearca?

Monday, March 02, 2009

Marele secret

Nimeni nu stie locul
unde iubirile se nasc
si nici locul unde ele mor...

Poate se nasc si mor
in varful privirilor noastre
sau,
ca stelele diminetii care pier
privindu-le.

Nimeni nu stie locul
unde iubirile se nasc
si nici locul unde ele mor...

Iubirile mor ca florile,
in palmele noastre,
dimineata
raman fara miros.

Sunday, March 01, 2009

Poetic sau patetic

    Cineva m-a intrebat odata daca stiu sa mai existe si altceva in afara de munca...E ca si cum ai intreba daca exista viata dincolo de moarte! I-am raspuns ca in afara de munca mai exista somn... somnul care sterge totul... defragmenteaza fisierele de pe hard.
     Si unii mi-au povestit ca ar exista un lucru aparte, numit dragoste. Nimeni nu mi-a putut explica ce inseamna acest concept abstract...se spune ca ar avea mirosul a 1001 de trandafiri albi, dulceata a 1001 de flori, magia celor 1001 de nopti, muzica a 1001 de viori....cine poate sa creada asemenea povesti?!
     …si m-am oprit din discutie pentru ca mi-am dat seama ca am scris ceva poetic/patetic…si cine mai pretuieste in ziua de astazi cuvintele!?
     …cu ani multi in urma am scris poezii, am scris poezii cu sentimentul ca sunt singurul om din lume care scrie poezie…apoi i-am descoperit pe Rilke, Tagore, Holderlin, Blaga, Minulescu si pe Nichita Stanescu si mi-am dat seama ca aceste cuvinte ale mele nu sunt decat palide umbre ale umbrelor cuvintelor lor…
     …cele doua volume adunate de mine stau si acum pe un raft asteptand sa primeasca "nobletea" unei revizuiri finale…o prietena, Rhea Cristina, m-a incurajat sa le public si a mers pana acolo, vazand ca eu nu am incredere in cuvintele mele, incat le-a prezentat doamnei Ana Blandiana care mi-a dat curaj pentru a le definitiva. Asa ca, probabil, o sa le scutur de praf si o sa redau farmecul inocent al vremurilor demult, cand ele au fost scrise.
     Iata ce a scris doamna Ana Blandiana, careia ii multumesc, despre unul din aceste volume:

     "Nicu Darastean face parte dintre acei artisti pentru care - asemenea vechilor chinezi - arta are o unica esenta , pe care artistul o poate turna in recipientele unor mestesuguri diferite, atatea cate este in stare sa stapaneasca. Pictor, grafician, designer, fotograf, poetul care se dezvaluie in aceasta frumoasa - in mai multe sensuri - carte este un alter ego, un alt avatar, al unuia si acelasi artist aplecat cu emotie si curiozitate asupra capacitatii diverselor mijloace de expresie de a-i transmite mesajul artistic.
     Excelent desenator, Nicu Darastean incearca si reuseste sa deseneze si prin cuvinte realitatea unei sensibilitati acute, careia ii place sa se povesteasca. In mod ciudat insa, povestea care rezulta nu e aceeasi : in timp ce pictorul debordeaza de o energie onirica si de o fantezie baroca, poetul stie ca versurile nu sunt facute pentru a fi frumoase, ci bune conducatoare de gand. Simplitatea si limpezimea poeziei par sa incerce sa tina in echilibru complicata arhitectura a desenelor si tablourilor sale, compunand impreuna globul perfect al unei unice dotari.
     Arta artistului tanar este asemenea unui lichid dornic sa ia forma unui vas care isi cauta el insusi forma. Iar aceasta cautare este prin sine insasi tulburatoare si datatoare de sens."


     Pentru cei care mai suporta putina poezie, cele doua volume de poezie si unul de imagini poetice pot fi vazute la adresele acestea:







Saturday, February 28, 2009

Cantec in N



Ne cautam, necautandu-ne,
ne sarutam, nesarutandu-ne.
ne intindem, neantinzandu-ne,
spre tainele neantelese nicicand,
ale neputintei nemernicului neant.

Ne iubim, neiubindu-ne,
ne intindem, neantinzandu-ne,
ne dorim, nedorindu-ne,
sub necunoscutul necunoscut nicicand
de necunoscutii necunoscuti nebuni.

Ne atingem, neatigandu-ne,
ne zambim, nezambindu-ne,
ne inclinam, neinclinandu-ne,
numai noi, neancetat,
neantelesi nepamanteni
Nemuritori nebuni…

Monday, February 23, 2009

Homage to Pieter de Hooch



          After seeing Pieter de Hooch's paintings, I decided to visit the Netherlands. Then, my first impression was that the scenes represented in his paintings, just as Vermeer’s paintings, are the settings of long closed theaters, where the characters had left and the scenery had been dismantled.
          Surprisingly, I woke up one day in the middle of their works, stepping on the same paving stones where they stepped, touching the same walls made of bloody red bricks. Even the characters seemed to be the same, only the costume designer seemed to have been fired.
This is what inspired me to make this painting. I wanted to recreate the fascinating world of de Hooch, while opening a gate to the modern world; to show that even in the modern hectic life, if you enter a small courtyard in Delft you can find the people of de Hooch’s world. It’s a world that, even with a wide perspective of today’s life, prefers to regain its energy and strength in yesterday...

Saturday, February 21, 2009

MARK TWAIN

"...mintea limpede si fericirea nu pot sta nicicum la un loc! Omul cu mintea-ntreaga n-are cum sa fie fericit fiindca pentru el viata-i adevarata si o vede cu ochii lui cat e de hidoasa.
Numai nebunii-s fericiti si nici ei toti. Cei cativa care-si inchipuie ca-s regi sau zei sunt fericiti."


MARK TWAIN

DEPARTE SI SINGUR (fragment dintr-o scrisoare)



          ".....departe si singur.
          Ai dreptate, sunt un tren care lasa in urma trecutul indreptandu-se spre un capat de linie nesemnalizat corespunzator. Ai dreptate, duc cum mine lumea dar si lumea duce trenul cu ea.           Care este atunci viteza adevarata a trenului?
          Si Universul alearga... si alearga atat de repede incat viteza trenului e nesemnificativa.
          ...studii de relativitate!
          Dar in trenul care alearga prin noapte scenele de viata se repeta ca de pe o pelicula. Ai vazut vreodata un tren trecand in viteza prin fata ta? Este ca o pelicula cinematografica. Daca fiecare geam s-ar putea opri pentru 1/4 dintr-o secunda in fata noastra ni s-ar parea ca vedem aceeasi scena in miscare... Viata!  
          Unul din cosmarele mele este ca merg cu un tren care trece peste prapastii adanci. Am visat acest vis de zeci de ori. Aproape ca imi amintesc drumul! 
          Crezi ca cele doua situatii se leaga? Sau poate fi o singura situatie!
          Ma descopar pe mine prin discutiile astea cu tine! "Ma descopar prin tine, te descoperi prin mine/Revelatiile reciproce/ale aceluiasi vis". Descopar din nou ca pot fi poet, ca pot scrie o scrisoare neatrofiata de seceta care imi bantuie viata. 
          ....
          Da, golesc lumea si o pun in mine, construiesc acolo o catedrala imensa. Am citit o carte foarte frumoasa despre Leonardo Da Vinci, "Catedrala Amintirilor". Ti-o recomand! Toti ar trebui sa golim lumea si apoi sa o redam luminii. Lumea ar trebui recladita altfel, nu crezi! 
           ....
           Si peste asta, port in mine mai mult decat pot duce.
           ....
          Asta este limita dintre normalitate si nebunie. Cei nebuni sunt cei care nu au mai putut duce lumea, amintirile, iubirile, durerile, soapte, lacrimile ce se adaugasera in ei. Are cineva o explicatie mai buna? Unde e Freud sau Jung sa mai puna cateva vagoane la trenul unora! Asta trebuie sa faca un psiholog. Sa mai adauge cateva vagoane pentru iubirea din noi si cateva cisterne pentru lacrimile noastre. Dar daca stim sa facem schimb de vagoane nu avem nevoie de ei, nu-i asa?
         "Da-mi te rog un vagon de zambet ca sa-ti dau un vagon de iubire"- doar atat ar trebui sa ne spunem. 
         Rastalmacind, as putea spune: "Vai de cel care are mai multa iubire decat poate da"


despre romanul “Cutia Neagra” de Amos Oz


    

     Mi-a placut cartea, nu pot sa spun nimic rau despre ea. Titlul este foarte bine ales, romanul este o “cutie neagra” in care sunt inchise mai multe “cutii negre”....fiecare pesonaj are “cutia” lui; sunt personaje care sunt foarte bine evidentiate prin caracteristice psihice proprii, prin propriile trairi, temperamente si moduri de gandire si exprimare. Toate acestea nu se schimba pe parcursul intregii carti asa ca ajungi sa iti dai seama cine a scris scrisoarea citind doar primele randuri. In acest fel ajungi sa urasti unele personaje, sa nu le intelegi pe altele, sa te distreze unele epistole.
     Stilul asta epistolar mi-a trezit unele amintiri proprii…apropo, cred ca s-ar putea sa existe o psiho-manie, posibil nedecoperita inca. Mania de a citi corespondenta altora...cred ca e boala intalnita indeosebi la postasi (ca de aia nu prea mai ajung scrisorile la destinatie). Amintirile proprii se refera la ceva concret, o chestie care mi s-a intamplat acum vreo 20 de ani. Am descoperit la cineva in casa, dupa ce proprietara casei murise la o varsta respectabila (de ce i-o zice “respectabila” nu stiu), o punga plina cu scrisori vechi. Erau datate 1912-1913 si erau destinate unei dragalase domnisoare, Maddy, “maddyterana”. Erau scrise cu penita, pe hartie cu filigran, semnate cu inflorituri si intr-un limbaj atat de politicos si elevat incat citirea lor m-a captivat.
     Destinatara epistolelor parfumate, (asa se sugera ca sunt unele din ele, insa parfumul lor un rezistase unui secol atat de agitat), era chiar doamna respectiva. E un intreg roman in scrisorile acelea, o intreaga lume…trairi intense care contau esential pentru cei care le scriau.
     Transcriu un fragment din una din ele, pentru ca le-am pastrat pe toate, un stiu de ce am facut asta…e ciudat sa te gandesti ca vreun strain de tine ar putea tine in sertar scrisoarea ta peste 100 de ani, nu!?

    “Stimata D-soara!

     Trebuia sa soseasca si acest timp.
     Vezi, suntem supusi imprejurarilor si vremilor, cari de cele mai multe ori sunt atat de mastere incat te face sa jertfesti chiar si bunul propriu numai sa-ti ajungi “tinta”.
     Si cum se insala bietul om, deoarece “tinta” nici cand nu e a lui. “Nu vremile sunt sub carma omului, ci bietul om sub carma lor”, a scris Neculce si o filozofie mai profunda- desi naiva la aparenta nici ca se poate...
     Ti-am trimit tot ce e la mine, ca sa nu mai existe vreun semn ce...”


     De scrisorile aceste mi-a adus aminte romanul acesta, a fost ca o intruziune nepermisa in viata personala a celorlalti. O viata nici fericita, nici nenorocita...o viata ca oricare alta...un moment suspendat in balans intre gratie si cadere. Chiar se aminteste undeva in carte un citat din Tolstoi, “familiile fericite tind sa se asemene intre ele, in timp ce acelea nefericite sunt nefericite in felul lor”.
     Iar faptul ca actiunea e plasata in Israel face ca personajele cartii sa fie foarte legate de conditia lor istorica, dezradacinatii unui taram biblic. Cartea e plina, deasemenea, de citate biblice, Sommo chiar abuzeaza de limbajul acesta folosindu-l ca un substituent al propriei exprimari; “asa e scris la noi:...”, “cum spune psalmistul:...” Pana la urma m-am obisnuit cu scrisorile lui, dealfel cunosc cateva pesonaje in Real Life care au modul acesta de exprimare.
     Va recomand si eu cartea lui Amos Oz si chiar o sa caut si alte carti ale lui prin librarii, am vazut una in vitrina la Humanitas, aparuta recent.

     Amos Oz- “Cutia Neagra”, Editura Univers