HDR Muzeul Satului Banatean

De curand am aflat o metoda de a obtine fotografii "suprarealiste". Am aflat, sau mai precis am vazut cateva fotografii facute de un pasionat al metodei respective, Antonius Plaian. Din Timisoara, evident.

Ce este mai precis HDR-ul (High Dinamic Range) puteti afla aici. Este o metoda de suprapunere digitala a doua sau mai multe imagini care au timpul de expunere diferit. Programul folosit de mine este PhotomatixPro3, un soft destul de simplu de utilizat dar cu o multime de corectii cromatice care te fac sa innebunesti. 

Imaginile pe care le postez aici sunt facute ieri in Muzeul Satului Banatean. Multi nu stiu ca acesta exista pentru ca, de obicei, are portile inchise. In Padurea Verde ieri era un picnicutz universal, sute de masinutze- fiecare cu manelutza ei, mii de mititei saltau voiosi pe gratarele si cateva zeci de catelusi maidanelutzi asteptau sa linga farfuriutzele de cartonash. (Diminutivarea diminutivelor se intalneste numai la romani- asa cum spune Tudor Octavian undeva. Candva o sa transcriu povestea "Gicutzicutzului" aici, chiar daca se supara autorul. ) 

Revenind la povestirea din Padurea Verde, pentru cei care nu stiu in Timisoara nu prea ai unde sa iesi la "iarba verde" decat in vreo 2-3 locuri...la Padurea Verde, la Albina, la Sag. Asadar in fiecare week-end Padurea Verde se umple de lume. Nu e nimic amenajat, restaurantul care functiona aici e in paragina, nu exista cosuri de gunoi, toalete publice sau o fantana publica... In rest exista de toate, adica tot ceea ce e necesar unui balci improvizat: vanzatori de seminte, bilete de papagal, vata de batz in ce culoare vrei, mititelutzi la 2 lei (un fel de "mic nimic" de 4 cm lungime la care mai nou painea se plateste separat...doar mustarul e gratis). Mai sunt baloane de tot felul, jucarii chinezesti, mingiutze cu elastic...ce mai...raiul pe pamant al copiilor!  Din cand in cand mai apare politia si pompierii,  pentru ca unii mititei se infiebanta atat de tare incat sar in padure. O atmosfera greu de descris...in lipsa mirosului ce te patrunde pana la os! 

Si toate acestea se desfasoara vis-a-vis de Muzeul Satului Banatean- inauntru caruia, daca impingi bine de poarta inchisa, gasesti 2-3 perechi ratacite, un strain cu un ghid in mana si speriat de atmosfera apocaliptico-ludica de peste gard. Muzeul ar putea fi deosebit de frumos daca s-ar organiza mai bine si s-ar orienta spre obtinerea unor fonduri proprii din tot felul de activitatii culturale. In orice alt Muzeu al Satului din tara lucrurile se misca intr-o anumita directie, nu se invart in cerc.

Asteptarea unor fonduri de la "stat" creeaza monstrii! 

Dezvoltarea unor activitati comerciale in interiorul unor institutii subordonate Primariilor, Consiliilor Judetene sau altor Institutii publice pentru atragerea de fonduri proprii este inca o utopie. Magazinele de suveniruri care exista atat la Muzeul Banatului cat si la Muzeul Satului sunt o caricatura a adevaratelor magazine din alta parte. Cateva carti care se vand pe o masuta sau la casa de bilete, pe care daca le cumperi nu au in ce plasa sa ti le puna... si atunci se scotocesc prin posetele personale ca sa gaseasca o punga de PROFI!  La Muzeul Satului magazinul e intr-o "ghereta" de lemn unde sta inghesuit paznicul, doamna cu biletele, resoul, filtrul de cafea si 1-2 caini! Cartile sunt pline de praf, pachete nedesfacute stau pe jos langa pereti....masti de lana ingramadite peste linguri de lemn, in total cred ca sunt vreo 20- 30 de produse...toate intr-o bezna caldutza! 

Un astfel de muzeu ar trebui sa fie cvasifunctional... acum cativa ani vazusem parca niste gaini intr-o curte dar cine stiu pe unde le zac osicioarele acum.  Gradinile din curtea caselor ar putea fi cultivate, razboaiele de tesut si rotile de olar ar putea fi functionale. Carui om nu i-ar placea sa incerce experienta modelarii lutului (nu va ganditi la Ghost) sau a teserii unui cm de panza! Sau cum ar fi sa poti intra in pivnita unei case vechi, sa stai pe un butoi si sa bei o butelca de cidru...sau un vin vechi...servit de o mandra imbracata in costum popular!? Sa tai cu brisca o bucata de slanina si sa spargi o ceapa cu pumnul de prispa casei!? 

Ma intreb cate parteneriate intre Muzeul Satului si scoliile din Timisoara exista?! Aici s-ar putea desfasura lectii in aer liber foarte instructive! ...s-ar putea amenaja 1-2 terenuri de tenis, o sala de spectacole, un restaurant cu specific traditional...chiar un grup de casute organizate ca o pensiune. Eu mi-as dori sa dorm din nou intr-o casa care miroase a busuioc si lemn, cu icoane vechi incadrate de stergare! 

Cine mai are idei? Poate le citeste cineva care nu are idei...

"Tunelul" de Ernesto Sabato

Aveam cartea in biblioteca de vreo 2-3 ani dar nu am apucat sa o citesc pentru ca, la o simpla rasfoire, mi s-a parut o simpla poveste despre o crima pasionala comisa de un pictor mai orb decat un alt personaj al cartii, numitul Allende. O crima care seamana cu altele… asa cum auzi pe la stiri sau citesti intr-un ziar national sau de scandal, pe prima pagina (trebuie sa revin la subiectul asta candva pentru ca intr-o zi chiar vreau sa fac un experiment: sa vad cate romane, nuvele, poezii, schite si povestiri poate contine un ziar de gen Can-can sau Click…sau cate naiba mai sunt)

Aflasem de cartea asta dintr-un comentariu pe care cineva de prin America Latina il facuse la o lucrare de-a mea (pe care o si atasez)…”Apropo la Magritte”…ilustrarea unei idei pe care am avut-o acum vreo 20 de ani. Este vorba de cautarea intangibilului, nesatisfactia privind ceea ce viata iti ofera pe tava…mitul “fructului interzis”. Desi personajul din imagine are la indemana cele doua pere, el viseaza la altceva. Viseaza la un spate gol de femeie, alt miraj dublu, pentru ca un spate gol e doar un spate gol…ma intreb acum daca poti iubi o viata intreaga doar spatele gol al unei femei…fara sa ii vezi niciodata “cealalta fata”. Cred ca da!

El nu poate ajunge la ea pentru ca il opreste aceea balustrada care nu e  decat un obstacol minor, psihic mai mult decat fizic. Alt obstacol e faptul ca ea e inchisa intr-un tablou, in proiectia propriei lui idei despre dorinta si femeie. Misterul este dat de faptul ca poate el nu stie ca ceea ce doreste el este un alt tablou…poate e doar rama unei ferestre. Ha, v-am incurcat acum!

 Pe langa spatele gol care nu spune nimic despre fata acesteia, femeia se afla prinsa intr-un tablou, tabloul ei cu propria lui viata si dorinta. Ea viseaza la Marele Mar…pentru ca pe balustrada mult mai solida din fata ei (asa sunt balustradele femeilor, mult mai de netrecut decat ale barbatilor) se afla cotorul unui mar, restul unui pacat deja comis, in termeni simbolistici. Dar si marul acela mare si aproape frumos poate fi, ca si pisica lui Schrödinger, real sau ireal in acelasi timp. Ceea ce vede ea e doar gardul acela din fier forjat care o impiedica sa ajunga la acel mar, aproape frumos. Spun mereu “aproape frumos” pentru ca ea vede ca marul are o mica imperfectiune dar poate e constienta ca nu exista un “pacat perfect”. 

V-am plictisit prea mult cu povestea asta a carui sens poate nici eu nu o inteleg…dar cred ca legatura dintre tablou si carte exista. Tabloul lui, tabloul ei, tabloul pacatului oprit…un tunel dealtfel!

Personajul tabloului, asemeni personajului cartii e “cuplat” pe o idee de care nu poate scapa. E prins, prins in tunelul pe care el si l-a construit. Un tunel intunecos din care nu se vede scapat decat printr-o singura solutie, crima. Un tunel care porneste de la o simpla ferestruica aflata in tabloul lui, propria sa creatie, carevasazica.

Poate cartea ar fi avut alt inteles daca nu ne-ar fi spus autorul din prima propozitie ca e vorba de o crima deja comisa. Marturisirea face ca “Tunelul” sa nu fie un roman politist. Pana la ultima pagina aproape credeam ca moartea Mariei Iribarne e doar un eufemism, Maria putea fi simplu uitata…uitarea poate fi uneori o alta fata a mortii, nu! Si e “scrisa-n legile-omenesti” si ea, cum spunea Minulescu.

Ca o concluzie, Juan Pablo Castel e un pictor a carui ochi vroiau sa vada mai mult decat putea…de parca vederea ce ii lipsea orbului se acumulase in ochii lui. Pe de alta parte, vede atat de mult incat e orbit…orbit de detalii si sensuri.