Povestea micului semn de intrebare

A fost odata ca niciodata o lume in care traiau numai semne de intrebare. Era o lume ciudata, planeta pe care locuiau era sub forma unui mare semn de intrebare iar luna era puctul de sub el, norii aveau forma semnelor de intrebare, copaci se aplecau spre pamant, ierburile erau niste carlige in jurul carora fluturi arcuiti dadeau ocoale. In cladirile uriase, construite in forma semnelor de intrebare erau birouri in forma semnelor de intrebare in care fiintele sub forma semnelor de intrebare isi puneau mereu semne de intrebare.

Toata lumea se intreba dar nimeni nu isi pune intrebare de ce toata lumea e un semn de intrebare. A fi un semn de intrebare devenise ceva comun! La fel cum ar fi o lume in care cei care locuiesc in ea ar avea o inima sub forma a doua semne de intrebare...

In lumea noastra, a semnelor de intrebare, se nascu un mic semn de intrebare care nu era ca ceilalti. Nu stia nimeni asta...pentru ca el avea forma unui semn de intrebare. Insa in sufletul lui intrebarea era diferita. "De ce totul in jurul meu are forma aceasta?" Era tot o intrebare, insa intrebarea aceasta nu cutezase nimeni sa si-o puna. Asa cum am spus mai inainte, lumea in forma de semn de intrebare nu putea indrazni sa creada ca ar putea fi si altceva decat un...semn de intrebare.

Micul semn de intrebare crescu mare, alaturi de parinti lui sub forma semnelor de intrebare si alaturi de bunici, vecini, prieteni...bineinteles, tot sub forma unor mici semne de intrebare. Insa intrebarea din sufletul lui era asa de mare incat intr-o zi se gandi sa plece in lume. Isi lasa parinti cu un mare semn de intrebare privind soarta lui si, luandu-si avant topaind din punct in punct, urma linia pe care toti ceilalti ii spusesera ca nu duce nicaieri. Era o linie subtire, fragila si cu intreruperi, de parca cel care o trasase ramansese fara cerneala. Ceilalti preferau liniile drepte, trasate uniform, cu o grosime echilibrata si pastrand aceeasi altitudine...sau atitudine.

Micul nostru semn de intrebare alesese din intreg ghemul de linii, linia cea mai nesigura. Inainte de a pleca, toti l-au condus la capatul liniei. Fiecare a vrut sa-i dea cate ceva, insa tot ce ii dadeau erau doar semne de intrebare... Parinti lui au plans, lacrimile lor aveau forma, daca puteti ghici, a unor semne de intrebare. Ei i-au zis: "Fiule, in lumea aceasta nu e nimic mai minunat decat sa fii un mare semn de intrebare. Daca tu iti doresti sa pleci in lume noi iti dam voie, dar ia cu tine cele doua puncte ale noastre ca sa iti aduci aminte de noi. Cand iti va fi greu poate iti vor fi de ajutor"

Si astfel porni micul nostru semn de intrebare in aventura lui prin lume pana cand la un moment dat ajunse la capatul ei. Pentru ca o lume in forma de semn de intrebare are un capat. La fel cum are un capat o lume in forma unui cub...insa la marginea lumii in forma de cub poti sa mergi mai departe daca iti schimbi atitudinea.
Ajuns la marginea lumii sub forma semnului de intrebare, micului semn de intrebare ii cazura cele doua puncte primite de la parintii sai intr-o prapastie. Nu mai stia ce sa faca, pentru ca singurul lucru pe care stia sa il faca era sa se intrebe ce poate sa faca.
Si atunci, chinuindu-se sa scoata cele doua puncte din prapastie, cazu intre ele. Se chinui sa iasa dar nu reusi. Intre cele doua puncte ramansese un spatiu ingust din care nici un semn de intrebare nu mai putea sa iasa. Si atunci, micul semn de intrebare incepu sa alunece in jos, incet, simtind cum toate intrebarile din el dispar. In partea cealalta a celor doua puncte se trezi intr-o noua lume, la fel de ciudata ca si aceea din care el plecase.
Era lumea semnelor de exclamare! El insusi devenise, trecand printre cele doua puncte, un mare semn de exclamare!

Povestea marelui semn de exclamare va voi spune-o in alta seara. Vise frumoase acum!

(schita aceasta de poveste s-a nascut pe o coala alba de hartie pe care Melinda, fiica mea, mi-a dat-o din greseala intr-o seara impreuna cu alte doua scenarii de poveste facute pentru ArtClub Iulia. Pe coala aceea alba era un semn de intrebare, doua puncte si un semn de exclamare...toate acestea facute din intamplare.


"Fetita saraca" de Melinda Darastean