“Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak

M-a “prins” povestea si firul cartii iar ultimele capitole le-am citit destul de incitat asupra finalului. Dupa aceea, “stand si cugetand” mi-am dat seama ca in lumea asta exista prea putini biografi. La orice familie ar trebui sa existe unul…cineva care sa ne scrie povestea, cineva care sa continue povestea. Orice familie isi are povestea ei, tragediile si bucuriile ei si nu e nimeni sa le povesteasca celorlalti.

De exemplu, aveam 11 ani cand bunicul meu a murit si acum nu mai pot sa-i descopar “povestea”. El nu era un “povestitor” iar eu la varsta aceea nu eram un “ascultator”…a dus asadar povestea odata cu el intr-un loc de unde nu mai poate fi auzita. In cativa zeci de anii viata lui va fi o pagina alba chiar pentru proprii lui urmasi. Nu va mai stii nimeni cine a fost, de unde a venit…nu va stii nimeni ca a luptat in al doilea razboi mondial ajungand pana in Muntii Tatra. Si asa se intampla cu fiecare om, cu fiecare familie, precum intr-o fotografie in care personajele incep incet sa dispara.
Asa se intampla la cartile care iti plac cu adevarat...povestea care o citesti scoate din tine povestile care le credeai pierdute!



Cu un biograf- genealogist bun orice familie din jurul nostru ar deveni personaje de roman, o zi din viata unora poate fi o piesa de teatru. E adevarat insa ca nu toate vor fi best-seller-uri!

“Bastarda Istanbulului” a creat multa zarva mai mult pentru problemele politice abordate care sunt introduse in el intr-un mod putin fortat. .. Sau se poate spune ca sunt prea accentuate!
Eu nu cred ca putem uri un popor pentru ca nu recunoastele crimele comise de stramosii lor. Majoritatea popoarelor au fost la un moment dat victimele unui razboi si daca in fiecare s-ar ivi la un moment dat ura stramosilor atunci nu va mai ramane nici macar un povestitor care sa ne povesteasca povestea.